Un nou apel al Programului SCOPES
- vizualizări: 142
Programul SCOPES 2013-2016 a lansat un nou apel de propuneri privind parteneriatul instituțional. Proiectul presupune cooperarea științifică între Europa de Est și Elveția şi are drept scop îmbunătățirea managementului instituțional și de cercetare, dezvoltarea curriculumului universitar, modernizarea practicilor de predare și învățare, adaptarea metodologiei de cercetare la cele mai înalte standarde.
La program pot participa cercetătorii care lucrează în universități și instituții de cercetare din Elveția, țările din Europa de Est, Balcanii de Vest și statele ex-sovietice.
Astfel aplicantul principal este Elveția; țările din categoria A sunt Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Moldova, Ucraina; țările din categoria B - Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Rusia, Kazahstan.
Proiectele se vor realiza în consorțium. Vor fi acceptate proiectele bilaterale – un partener din Elveția și un partener din țările categoriei A, precum şi proiectele multilaterale, care presupun un partener din Elveția și câte unul din țările categoriilor A şi B.
Bugetul maxim al unui proiect este de 3,87 milioane de euro și are durata între 24-36 luni. Costurile vor acoperi deplasările, condițiile de cazare, infrastructura de cercetare (maximum 30% din buget, doar parteneri din Europa de Est), costuri contractuale (maximum 20% din bugetul proiectului, de exemplu, pentru cursuri de formare în management), consumabile și alte costuri.
Granturile nu pot fi folosite pentru a acoperi costurile suplimentare și activitățile de cercetare. În cazul în care aveți parteneri în țările membre ale programului, Vă recomandăm să-i contactați pentru formarea consorțiumului.
Termenul limită de aplicare la proiect: 15 noiembrie 2014.
Pentru mai multe detalii și informații accesați link-ul: http://www.snf.ch/en/researchinFocus/newsroom/Pages/news-140520-second-call-scopes.aspx
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii