Curricula de bioetică în educația medicală
- 285 vues
În perioada 17-19 mai 2017 la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va avea loc un forum internațional dedicat bioeticii. În prima zi, între orele 9:30-17:00, în Sala Senatului se va desfășura conferința Actualități în bioetica contemporană, iar în următoarele două zile, în Sala Roșie va fi organizat un workshop cu genericul Curricula de bioetică în educația medicală.
Pe parcursul manifestării vor fi analizate subiecte actuale din domeniul bioeticii, vor fi prezentate practicile moderne în designul, implementarea și evaluarea curriculei de bioetică și a disciplinelor înrudite (Filosofia medicinei, Științele comportamentului ș.a.) pentru ciclurile de studii universitare și postuniversitare de masterat și doctorat, precum și identificarea tendințelor comune și a bunelor practici, în baza experiențelor înregistrate.
Printre invitații speciali ai evenimentului sunt: profesorul universitar Bert Gordijn, director al Institutului de Etică, Universitatea Municipală din Dublin, Irlanda, președintele Asociației Internaționale a Educației în Etică, secretar general al Societății Europene a Filosofiei Medicinei și Sănătății; Pascal Borry, director al Programului de Master în Bioetică, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia; dr. Priya Satalkar, cercetător superior la Institutul de Etică Medicală din Basel, Elveția; dr. Jan Piasecki Jagiellonian University Medical College, Cracovia, Polonia; dr. Maria Aluaș, șef de lucrări, Cursul de bioetică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România; dr. Mircea Leabu, profesorul Valentin Mureșan și dr. Emilian Mihailov de la Centrul de Cercetări în Etica Aplicată, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, România; profesorul Marina Casini, Institutul de Bioetică, Universitatea Catolică Sante Cuore din Roma, Italia ș.a.
Această conferință științifică este una dintre acțiunile parteneriatului trilateral de dezvoltare instituțională realizat de Catedra de filosofie și bioetică a USMF „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Institutul de Etică Biomedicală a Universității din Basel, Elveția și Centrul de Cercetări în Etică Aplicată a Universității din București, România.
Proiectul Consolidarea capacităților în bioetică prin educație și studii doctorale între Moldova, România și Elveția este finanțat de Fundația Elvețiană pentru Știință (SNSF).
Pentru mai multe detalii vedeți Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii