Delegație de la Universitatea Liberă din Bruxelles
- 135 vues
În perioada 16-19 februarie 2014, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” va fi vizitată de profesorii Elie Cogan și Yvon Englert, reprezentanţii Universităţii Libere din Bruxelles. Evenimentul va avea loc în baza acordului de cooperare dintre USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ULB, stabilit în anul 2006.
Profesorii belgieni vor sosi la Chişinău, prioritar, pentru a selecta candidații pentru bursele FOSFOM 2014-2015. În primul rând potenţialii bursieri vor completa formularul de participare la concurs, ulterior vor fi invitaţi la interviul propriu-zis şi vor fi apreciaţi de către profesorul Elie Cogan.
În cadrul aceleiaşi vizite, profesorul Elie Cogan va prezenta studii de caz pentru studenţi şi rezidenţi, va ţine prelegeri pentru omologii săi de la USMF ”Nicolae Testemițanu” şi va acorda premiul Moise Cogan, premiu instituit în cinstea tatălui său, fost medic de familie, pentru cea mai bună teză de licenţă.
Convenţia de cooperare între ULB şi USMF „Nicolae Testemiţanu” a fost semnată în 2006 şi se axează pe mobilitatea personalului academic, ştiinţific, tehnic, administrativ; studenţilor şi rezidenţilor, realizarea activităţilor de instruire comună şi crearea filierelor co-diplomante, schimbului de informaţie şi participarea la programe internaţionale de cercetare, formare, cooperare şi mobilitate, precum şi la realizarea activităţilor comune de cercetare, efectuarea tezelor de co-tutelă şi editarea publicaţiilor, organizarea comună a seminarelor, conferinţelor și simpozioanelor.
În perioada 16-19 februarie 2014, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” va fi vizitată de profesorii Elie Cogan și Yvon Englert, reprezentanţii Universităţii Libere din Bruxelles. Evenimentul va avea loc în baza acordului de cooperare dintre USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ULB, stabilit în anul 2006.
Profesorii belgieni vor sosi la Chişinău, prioritar, pentru a selecta candidații pentru bursele FOSFOM 2014-2015. În primul rând potenţialii bursieri vor completa formularul de participare la concurs, ulterior vor fi invitaţi la interviul propriu-zis şi vor fi apreciaţi de către profesorul Elie Cogan.
În cadrul aceleiaşi vizite, profesorul Elie Cogan va prezenta studii de caz pentru studenţi şi rezidenţi, va ţine prelegeri pentru omologii săi de la USMF ”Nicolae Testemițanu” şi va acorda premiul Moise Cogan, premiu instituit în cinstea tatălui său, fost medic de familie, pentru cea mai bună teză de licenţă.
Convenţia de cooperare între ULB şi USMF „Nicolae Testemiţanu”a fost semnată în 2006 şi se axează pe mobilitatea personalului academic, ştiinţific, tehnic, administrativ; studenţilor şi rezidenţilor, realizarea activităţilor de instruire comună şi crearea filierelor co-diplomante, schimb de informaţie şi participarea la programe internaţionale de cercetare, formare, cooperare şi mobilitate, precum şi la realizarea activităţilor comune de cercetare, efectuarea tezelor de co-tutelă şi organizarea comună a seminarelor, conferinţelor, simpozioanelor, schimb de informaţii, publicaţii, documente şi broşuri informaţionale.

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii